Tema puterii oculte a lui Dan Voiculescu revine periodic în discuţie. Sunt familiarizat cu această teamă. Comenta Moromete la un articol mai vechi al meu:
Comunismul nu este periculos in sine, ci prin reprezentantii sai care ocupa zona economica si politica. Nicolae Vacaroiu sau Ion Iliescu sau Dan Voiculescu nu sunt decat cei mai vizibili reprezentanti ai unei categorii, de aceea exista „teama” (care mai degraba ar trebui redefinita ca „circumspectie”) fata de ei.
Dan Voiculescu este până la urmă doar o altă faţă a acelei temeri/uri viscerale care a făcut ca o vreme până şi un personaj şters ca Nicolae Văcăroiu să pară o ameninţare la adresa democraţiei. Ce este însă interesant, şi abia de două zile am înţeles acest lucru, este că puterea domnului Voiculescu (spre deosebire de a lui Ion Iliescu, de pildă) poate fi în fapt estimată.
Cred că putem fi de acord că Dan Voiculescu a ajuns şi se menţine în politică în urma unor tranzacţii repetate care transformă influenţa sa media (via Intact) în putere politică. Iar această tranzacţie poate fi observată. Anul acesta, deci, puterea mediatică a lui Dan Voiculescu a fost transformată în:
- 30 de parlamentari
- 2 miniştri
(accidentele de redistribuire a mandatelor precum şi episodul de iscusinţă care a dus la eliminarea UDMR nu au fost luate în calcul).
Asta ar fi valoarea abstractă şi elegantă. În realitate, lucrurile sunt mai complexe. Puterea politică nu este un scop în sine şi ne este permis a specula că ea este la rândul ei transformată în beneficii mai oculte. Preocupându-ne de eficienţa aceste conversii putem considera că disciplina de partid (un atu al PC) cuplată cu livrarea la pachet a unei propagande favorabile via Antena 3 poate duce la o rată de conversie foarte bună. Să zicem, din imaginaţie, că Dan Voiculescu are echivalentul de putere a 50 parlamentari-standard şi 3 miniştri. Mult, scandalos de mult dacă ne uităm la popularitatea partidului, dar nu catastrofal de mult. Mai puţin, poate, decât dl. Dragnea.
Dar, veţi spune, de unde ştii tu că Voiculescu îşi tranzacţionează beneficiile oculte în Parlament şi Guvern prin reprezentanţii legali ai PC. Cu siguranţă are el alte pârghii oculte de care tu nici nu şti. Şi neştiind, nu poţi demonstra. Dixit.
Ei bine, o încercare de a demonstra contrariul este (în mod surprinzător) posibilă. Şi spun surprinzător pentru că suntem ,totuşi, în plină teorie a conspiraţiei.
Aparent parlamentarii sunt o monedă proastă pentru că nu pot fi depozitaţi cum trebuie. Ca o monedă cu liber-arbitru ce sunt parlamentarii tind să dezerteze. Pe de altă parte tranzacţionarea parlamentarilor este cea care a creat guvernele Tăriceanu (1,2), Boc (2+) şi Ponta (1). Legitimitatea democratică şi procedurală a fiecăruia dintre aceste guverne poate varia, dar toate au fost în situaţia de a achiziţiona parlamentari de pe piaţa gri, adeseori la bucată. Asemănător, fără prezenţa unor miniştri în Guvern este foarte greu să asiguri accesul la resursele statului.
Care ar fi în schimb acele pârghii alternative care i-ar permite lui Dan Voiculescu să îşi atingă scopurile „tenebroase”? Cuvântul de onoare al lui Victor Ponta şi Crin Antonescu că va fi lăsat şi ajutat să fure? Haida-de. Sau poate credeţi – ca în romanele de mistere – că aceştia îi vor da dosare compromiţătoare despre ei înşişi ca să se aibă la mână reciproc? În fapt, cu toate lipsurile lor, parlamentarii şi miniştrii sunt cea mai bună şi credibilă monedă politică.
Astfel, puterea lui Dan V0iculescu este un fel de P=(M[iniştri] + P[arlamentari]) X L(oialitate) X f(I[nfluenţă media]). Sau, mai bine, PLf(I)+ML*max(1, f(I)) – adică dacă influenţa media devine brusc zero puterea parlamentară nu mai foloseşte la nimic datorită super-majorităţii USL, dar puterea miniştrilor rămâne o vreme intactă. Luaţi asta ca pe o metaforă…
Există mai multe explicaţii care pot fi date. În primul rând, dacă ne scoatem creierul din posteriorul Antenelor, vedem cum în nici o ţară media şi entertainmentul nu conduc partide şi societăţi. Nu Justin Bieber a corupt gustul estetic al societăţii, ci corupţia acestui gust i-a oferit o pistă tânărului artist. Nu telenovelele au corupt gustul doamnelor din România, ci aceste seriale au exploatat şi poate au încurajat corupţia existentă. Nu spectacolul sportiv generează bătaia, ci dorinţa de bătaie este în minţile fanilor. Astfel, dacă Justin ar începe să cânte rock progresiv, Antenele să îl laude pe Kelemen Hunor, Maestrul Cristoiu să îl … mângâie pe Traian Băsescu şi Alina Mungiu să îl laude pe Victor Ponta, preferinţele publicului s-ar re-orienta pur şi simplu spre alţi purtători de opinie şi voce. Ştim că acest fapt este adevărat pentru că ultimele două lucruri s-au şi întâmplat.
A doua explicaţie ar putea ţine de modelul de afacere. Arhi-inamicul lui Dan Voiculescu, preşedintele în funcţie, ar cădea în categoria affordable luxury. „Extraordinarul produs pro-occidental folosit de superstaruri internaţionale precum Merkel şi Barosso este oferit astăzi la un preţ adaptat pieţei locale”. Profitul vine din valoarea adăugată pe care o aduce produsul în vieţile românilor dar şi din serviciile post-vânzări. Căci, este de notorietate, foarte greu renunţi la produsul Băsescu până la expirarea contractului.
Dan Voiculescu în schimb vinde un serviciu de propagandă, en gros, către corporaţii politice medii şi mari. Lipsit de strălucire, purtând negocieri în back-office, cuvintele cheie ale lui Dan Voiculescu sunt fiabilitatea şi certificările ISO. Dealtfel, cu excepţia lui 2004, când i s-a forţat mâna dl. Voiculescu, a fost în general un bun partener de afaceri. Profitul vine din caracterul industrial al întreprinderii. Deşi nu vin ieftine, Antenele eficientizează atât de bine propaganda încât este mai ieftin pentru partide să externalizeze parţial această activitate.
Traian Băsescu este Apple pentru tot cartierul, Dan Voiculescu este un provider de Infrastructure as a service. Traian Băsescu obţine profituri maxime în momentele cheie ale achiziţiei, Dan Voiculescu obţine profituri mici şi dese. Desigur dl Voiculescu ar putea să schimbe strategia de la cea de parteneriat la una mai asertivă şi competitivă. Dar puterea sa mediatică atinge maximul o dată la cam trei ani pe când parteneriatele îi permit să se bucure de profit constant pe tot timpul anului.
Pe teme asemănătoare:
